Alesele alese

Am ales, trăind, să nu îmi pese
De nimic, de vechiul meu trecut,
De puţinul faptelor alese,
Rătăcind mereu prin absolut.

Am ales, de voie, de nevoie,
Să nu stau încorsetat de blam,
Să tot merg, cu spor sau anevoie
Ingorând al legii lumii ham.

Am ales să duc înspre uitare
Multe întâmplări ce le-am trăit,
Ca, nicicând, un semn de întrebare
Să îmi spună că m-am cam minţit.

Am ales reducerea totală,
A mai tot ce nu-mi era prea clar,
Evitând atracţia fatală
A căderii-n treceri în zadar.

Am ales privirea fără ţintă
Înspre infinitul necuprins,
Ca să nu-mi dau şanse să mă mintă
Amănunte ce m-au tot învins.

Am ales să-mi las în van gândirea
Ca să pot al nopţii somn dormi,
Împăcându-mi astfel amintirea
Cu prezentul timp ce-l am trăi.

Am ales trăirilor simţirea,
Refuzând să-nvăţ să mă complac,
Acceptându-mi firea şi menirea
Ca să-mi pot avea iubirea leac.

Am ales, trăind, să nu îmi pese
De puţinul faptelor alese,
Am ales, de voie, de nevoie,
Să tot merg, cu spor sau anevoie,

Am ales reducerea totală,
Evitând atracţia fatală,

Am ales să-mi las în van gândirea,
Împăcându-mi astfel amintirea,
Am ales trăirilor simţirea,
Acceptându-mi firea şi menirea.

Decor în alb

Afară ninge... albă-i strada,
Ninge... tot ninge, liniștit,
Ne-mbracă-n albul ei zăpada
Și-n somnul ei binevenit.

Vederii mai rămân puține,
Multe ajung de nevăzut,
Miezul de noapte se reține
De-a trece singur în trecut.

Lumina lunii se ascunde
În albul clarului obscur,
Și, nevăzut, se-ntrepătrunde
Cu orizontul de azur.

Puține stele se arată,
Bătând la poarta norilor,
Cu străluciri dintr-un "odată"
Ce încă vieții-i e dator.

E alb în jur și-i plin de semne,
Ce vor s-arate înspre ger,
Spre focul care arde-n lemne
Și-și vrea urcare până-n cer.

De larma zilei ne desparte
Fulgii de nea ce-n valuri cad,
Ducându-ne, prin vis, departe,
Prin munții cu păduri de brad.

Afară ninge și tot ninge,
Și alb e-al umbrelor decor,
Venirea iernii ne convinge
Că toate-și au un rost al lor...