Dor de gust

Gustul ţi-l ştiu... şi-mi e atât de dor
Timpul să-l schimb din oră în secundă,
Să fiu pentru o clipă călător
Şi-apoi simţirea să ţi-o ştiu profundă...
Să te găsesc, uitând de orice gând,
Statornicindu-mi visul prin dorinţă,
Ca orice om, ales ori doar de rând,
Fiindu-mi, iar, motiv de stăruinţă.

Aş vrea să uit, când sunt prea obosit,
De orice-ar fi drept piedică lumească,
Ce caută să-mi spună că-s grăbit
Când vremii-i spun să nu mă rătăceacă.
Să-mi fie drum al cerurilor vad
Mânat de vântul crestelor semeţe
Ca să ajung şi-n nici un fel să cad
În decăderi ce-ar vrea să mă răsfeţe.

Din gust ne-am dat speranţa de-a-ndrăzni
A ne avea uitând de-ndepărtare,
Redobândind puterea de-a iubi
În contra decăderii în uitare.
Să dezrobim simţirea din orgolii,
Şi să avem încredere în ea,
Dând patului destinul de fotolii
Pe care noi să stăm cum ea ne vrea.

Cu multe lupt... cu timpu-i cel mai greu,
De multe ori îl văd că-mi râde-n faţă,
Oricât îl cert, el caută mereu
Să mai îmi fure câte-o zi din viaţă.
Îmi spune că-s habotnic şi vetust
Că tot luptând puţin voi câştiga,
Dar dor îmi e de tine, de-al tău gust,
Şi să mă guşti şi tu, oricât vei vrea.